fbpx

GPeC , cel mai important eveniment de e-commerce din Europa Centrală și de Est, a reunit și la ediția aniversară – 20 de ani – lideri din tehnologie, retail, marketing digital și curierat. Comerțul online în 2026 a fost analizat din toate perspectivele, concluzia fiind trendul ascendent care se păstrează și pentru 2026.

Jucătorii din logistică și transport, fie el pentru livrări standard sau livrări de colete grele, insighturile din cadrul conferinței au confirmat faptul că eficiența și transparența rămân cheia succesului în curieratul modern. 

Discuțiile au conturat o imagine clară a industriei: creștere constantă, presiune pe costuri, evoluția inteligenței artificiale și o nevoie tot mai mare de livrări sigure, eficiente și la timp, mai ales în contextul volumelor mari de comenzi generate de Black Friday și sezonul de iarnă.

Comerțul online în 2026 și curieratul: creștere moderată, dar constantă

Panelul „Comerțul online la zi”, în care au fost invitați reprezentanți ai industriei de curierat, a subliniat o creștere de aproximativ 10–15% față de anul trecut, în special datorită expedițiilor din Asia și a vânzărilor transfrontaliere. Conform datelor, tinerii comandă mai multe colete cu valoare mai mică, iar „sellerii” din China se estimează că ar deține aproape 10% din comerțul online din România.

Pentru piața de curierat, asta înseamnă o presiune mai mare pe logistica internă și nevoia de soluții flexibile de livrare, capabile să gestioneze colete diverse, de la pachete mici la colete grele și voluminoase.

Comportamentul cumpărătorului român

Conform reprezentanților procesatorilor de plăți și ai băncilor, românii cumpără mai atent, dar rămân foarte activi în mediul online.

  • +20% creștere a plăților online față de 2024.
  • 99% dintre tranzacțiile PayU se fac prin card.
  • Creștere de 50% a plăților prin sistemul „cumpără acum, plătește mai târziu” (BNPL).
    Pentru firmele de curierat, acest comportament presupune livrări mai dese, dar și așteptări ridicate privind calitatea serviciului. Clienții nu mai tolerează întârzieri sau lipsa informațiilor despre statusul coletului, vor transparență completă, tracking precis și comunicare proactivă.

Marketing digital în era AI: date, comportament și predicție

Panelul „Digital Marketing in the Age of AI + Trends & Consumer Behavior” a oferit audienței o privire strategică asupra viitorului e-commerce-ului. Iată câteva concluzii importante:

  • Vinerea dinainte de Black Friday este deja „Peak Friday”, ziua în care utilizatorii fac documentare și comparații de prețuri.
  • Campaniile eficiente nu trebuie axate doar pe vânzare, ci pe comportamentul utilizatorului.
  • AI va fi decisiv în personalizarea ofertelor, dar diferența reală o va face echipa care îl folosește inteligent.
  • 40% dintre tinerii români au mai multă încredere în ChatGPT decât în Google, iar peste câțiva ani această generație va dicta tendințele de cumpărare.

În curierat, impactul este dublu:

  1. Fluxuri de comenzi imprevizibile generate de campanii extinse (Black Friday, Crăciun, reduceri).
  2. Nevoia de adaptare în timp real a rutelor și capacității de livrare.
    Soluția? Automatizare și predicție. Exact direcția în care se îndreaptă și PTT Express, care folosește sisteme digitale integrate pentru a asigura livrări la timp, indiferent de vârfurile sezoniere.

Tendințe în comportamentul de cumpărare

Conform studiului prezentat în timpul conferinței arată schimbări importante în comportamentul consumatorilor:

  • 9 din 10 români sunt influențați de promoții.
  • 65% își bazează deciziile pe calitate și preț, nu doar pe reduceri.
  • 35% declară că vor cumpăra mai puțin, dar mai calculat.
  • Domeniile cu cele mai mari reduceri: haine, electronice și mobilă.

În curierat, aceste tendințe înseamnă o cerere crescută pentru transport sigur de produse fragile și voluminoase, precum mobilierul sau aparatura electronică.

Inteligența Artificială, „sellerii” din China și modalitățile flexibile de plată vor modela industria de comerț și curierat în 2026. Magazinele online care vor să-și păstreze un avantaj competitiv, vor trebui să găsească parteneri de livrare care să adere la acest val de inovație, digitalizare și servicii de calitate. Ești gata să întâmpini comerțul online în 2026 cu creșteri de vânzări? Contactează PTT Express pentru o ofertă personalizată!

Sursă foto: GPeC – The Most Important E-Commerce Event in CEE – Facebook

Data publicării articolului octombrie 20, 2025 2:08 pm, data updatării acestuia octombrie 20, 2025 2:08 pm
Categoria din care face parte articolul: Noutăți PTT Express