
Transportul de mărfuri este reglementat de multe prevederi legale. O firmă de curierat trebuie să îndeplinească o serie de condiții în funcție de tipurile de transport și marfă pe care le efectuează. Toate aceste condiții sunt necesare pentru ca totul să fie asigurat de ambele părți în procesul de livrare. În cazul transportului de marfă la nivel național sunt necesare anumite documente, iar în cazul celui internațional, alte documente. Cel mai important document pentru efectuarea legală a transportului de mărfuri și colete internațional este CMR-ul, denumit și scrisoare de trăsură.
Citește în continuare și descoperă ce reprezintă scrisoarea de trăsură și care este rolul ei în procesul de livrare efectuat de o companie.
1. Ce înseamnă CMR și de ce este necesar pentru transportul internațional

CMR reprezintă Acordul Internațional privind contractele de transport. Acesta mai este cunoscut și sub denumirea de scrisoare de trăsură și are un rol important în reglementarea transportului cu autovehicule al mărfurilor și coletelor de orice fel la nivel internațional. Această convenție a fost adoptată de către mai multe state din lume, printre care se numără România și toate celelalte țări membre ale Uniunii Europene.
Documentul pentru transport se folosește atunci când locurile de încărcare și descărcare al mărfurilor și coletelor se află în țări diferite. Pentru ca scrisoarea să fie validă, una dintre țările între care se efectuează transportul trebuie să fie membră a acordului CMR. Aceasta conține date esențiale despre transport și părțile implicate în trimiterea și primirea mărfii, cu scopul de a asigura o bună desfășurare a întregului proces. În cuprinsul documentului sunt trecute categoriile de mărfuri transportate, date personale ale persoanelor implicate și informații despre transport privind locațiile și perioada de livrare.
Pentru un plus de siguranță, firmele pot opta pentru asigurarea CMR, care este facultativă, însă poate acoperi o mulțime de riscuri în situații nedorite și neprevăzute precum pierderea, deteriorarea sau producerea unor daune privind marfa și coletele transportate. O astfel de asigurare se poate încheia pentru un singur transport, iar suma care poate fi despăgubită se calculează în funcție de caracteristicile mărfii și al tipului de transport.
2. Cum obții și completezi documentul de transport CMR

Conform Uniunii Transportului Rutier Internațional, orice companie sau persoană care efectuează un transport internațional de marfă și colete în afara granițelor unei țări membre ale Convenției, trebuie să dețină scrisoarea de transport CMR. Documentul se recomandă a fi tipărit în patru exemplare pentru ca toate părțile implicate să beneficieze în scris de detaliile privind transportul respectiv. Cele patru exemplare se tipăresc în culori diferite în funcție de persoana la care trebuie să ajungă:
● Exemplarul roșu care rămâne la expeditorul mărfii
● Exemplarul albastru care trebuie să ajungă la destinatar odată cu marfa livrată
● Exemplarul verde pe care trebuie să îl dețină transportatorul pentru a cunoaște detaliile exacte ale transportului efectuat
● Exemplarul negru care este destinat procedurilor administrative din cadrul întregului proces de livrare
Toate documentele disponibile trebuie completate identic și trebuie să conțină date despre numele și adresa expeditorului și destinatarului, transportator, tipul și cantitatea mărfurilor transportate, documentele însoțitoare și date de identificare ale autovehiculului. În documentele însoțitoare sunt cuprinse instrucțiuni pentru formalitățile de la vămi, cheltuielile aferente transportului și alte detalii pentru asigurarea unui bun demers al livrării internaționale. Dacă se consideră necesar, în scrisoare pot fi trecute mult mai multe date cu diverse indicații pentru cei implicați.
Înainte să te apuci să completezi CMR-ul, este nevoie să te asiguri că deții toate detaliile necesare despre marfă și transport. Documentul se prezintă cu 24 de câmpuri ce necesită a fi completate cu datele enumerate anterior, plus o rubrică rezervată observațiilor transportatorului. Procesul de completare trebuie realizat cu multă atenție și doar cu informații reale și corecte pentru a fi valid și a reglementa transportul respectiv.
Pentru efectuarea transporturilor de marfă și colete internaționale folosind autovehicule, este necesară îndeplinirea tuturor condițiilor impuse din punct de vedere legal. Aceste reglementări ajută la o mai bună coordonare a transporturilor și la rezolvarea mult mai ușoară a problemelor care se pot ivi.